RandoROM Arad 2019 – BRM 400

Dragi prieteni, avem plăcerea de a vă invita la cel de-al treilea brevet Randonneurs România cu start din Arad, organizat de către Asociația Bicicliștii Amatori Arad.
Sâmbătă, 4 mai, va avea loc tura de 400 de km pentru obținerea celui de-al treilea brevet de anduranță din 2019, din Arad.

Nu se va asigura niciun fel de asistență oficială pe traseu, astfel că participanții vor avea întreaga responsabilitate pentru parcurgerea traseului în siguranță și înregistrarea timpilor.
Fiecare participant trebuie să se descurce pe cont propriu, drept urmare nu sunt acceptate mașini însoțitoare. Acestea sunt permise doar la punctele de control/hidratare.

Vă rugăm să respectaţi prevederile Codului Rutier în vigoare şi să evitaţi să vă puneţi viaţa în pericol
În cazul în care un participant prezintă probleme tehnice și nu mai poate continua tura, organizatorul îi va oferi asistență tehnică.

CASCA ESTE OBLIGATORIE, iar în caz de condiții de vizibilitate redusă, să aveţi faruri, stop şi să purtaţi vestă reflectorizantă!
În timpul brevetului, participanții trebuie să respecte prevederile Codului Rutier din România, aflat în vigoare, fiecare fiind răspunzător pentru orice încălcare a prevederior acestuia, riscând totodată descalificarea.
Pentru orice încălcare a prevederilor Regulamentului de desfășurare a turei, avem dreptul de a descalifica participantul în cauză.

VĂ RUGĂM CITIŢI ÎNTREGUL REGULAMENT AICI - - - > http://www.randonneurs-romania.ro/regulament/
Brevet-ul NU ESTE UN CONCURS, iar participanții nu concurează între ei, deci nu se va întocmi niciun clasament.

Loc START/SOSIRE: Centrul de Vizitare Ceala.
Vă așteptăm începând cu ora 05:30.
START interval 06:00-07:00
Timpul limită pentru parcurgerea distanţei (414km) este 27 de ore.

Puncte de control:

A. HP km 69 Sannicolau Mare - interval 08:00 - 10:36 (langa Pizzeria As)
1. CHECKPOINT km 87 Punctul de Frontiera Cenad-Kiszombori - interval 08:34 - 12:48
2. CHECKPOINT km 143 Mezokovacshaza - interval 10:12 - 15:32 (Borostyán Camping és Strandfürdő)
3. CHECKPOINT km 234 Macea - interval 12:57 - 21:36 (Sala Evenimente Ravani)
B. HP km 284 Ineu - interval 18:00 - 00:00 - (Moara cu Noroc)
4. CHECKPOINT km 313 Sebis - interval 15:25 - 02:52 (Restaurant Roprest)
5. SOSIRE Arad km 400 - interval 18:00- 09:00 (Centrul de Vizitare Ceala)

La toate punctele de control este OBLIGATORIE “ştampilarea/bifarea” trecerii prin locul respectiv.
NU este obligatorie efectuarea pauzei în locul respectiv

ÎNSCRIERILE, până în 2 mai (cu Nume/Prenume/Adresă/serie şi număr CI/E-mail/Data naşterii/Nr.telefon) se fac aici: https://forms.gle/RMLWyFswmWkGAyrm8

TRASEUL se poate vizualiza/descărca aici ---> https://www.openrunner.com/r/9856613

DECLARAȚIA pe proprie răspundere o puteți descărca de aici: https://docs.google.com/document/d/1oXV0tQad2NrjrJdcmHU0gOvrhh--7-IVJ6fyW9NjGWU/edit?usp=sharing

DECLARAȚIA pe proprie răspundere pentru minori: https://docs.google.com/document/d/1ZieIf2K85B9ZT9NHX7zWZVgnhF0Qowg7VkR3bxV1ovg/edit?usp=sharing

La plecare, fiecare participant va primi o foaie de parcurs (brevet card) care trebuie ștampilat la fiecare punct de control, pe lângă ștampilă trebuie trecută și ora trecerii prin punctul respectiv.

Pentru a participa la un brevet, ciclistul trebuie să completeze un formular de înscriere, declarația pe proprie răspundere și să plătească o taxă de înregistrare stabilită de organizatorul eveimentului.

Taxa de participare pentru RandoROM Arad 400 km este 40 RON și se achită la start.
Toți paticipanții care termină turele în limita de timp impusă, vor primi diplome de participare.
Traseul va putea fi parcurs individual sau în grup.

Dacă aveți întrebări sau nelămuriri, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail radioarad991@yahoo.com sau la numărul de telefon 0754.977.700.

RandoROM Arad 2019 BRM 400 este organizat de Asociaţia Bicicliștii Amatori și se desfășoară sub egida Randonneurs România, fiind parte a suitei de evenimente organizate sub licenţa Audax Club Parisien din Franţa.

Localităţile prin care traversaţi la RandoROM Arad 400:
Arad, Zadareni, Bodrogul Nou, Calugareni, Felnac, Sanpetru German, Munar, Secusigiu, Satu Mare, Periam, Sanpetru Mare, Saravale, Sannicolau Mare, Cenad, Punctul de Frontiera Cenad-Kiszombori, Mako, Rakos, Csanadalberti, Pitvaros, Mezohegyes, Vegegyhaza, Mezokovacshaza, Medgyesegyhaza, Ketegyhaza, Gyula, Punctul de Frontiera Gyula-Varsand, Varsand, Pilu, Siclau, Graniceri, Sanmartin, Macea, Curtici, Santana, Caporal Alexa, Pancota, Seleus, Ineu, Bocsig, Manerau, Voievodeni, Aldesti, Barsa, Sebis, Barsa, Aldesti, Voievodeni, Manerau, Bocsig, Ineu, Seleus, Pancota, Caporal Alexa, Santana, Curtici, Sofronea, Arad

Lista sponsori si parteneri - loading...